Arhiva pentru ‘Diverse’ Categorie

… vom vedea câte ceva despre „expunere”, balansul de alb și regula treimilor. Sunt trei noțiuni strâns legate între ele și probabil tocmai de asta sunt explicate grămadă. Să vedem:

„Expunerea în principiu poate face diferența dintre o simplă poză și o fotografie” – presupun că se referă la timpul de expunere dar nu sunt sigur ca știe asta pentru ca nu l-am auzit pronunțând cuvântul timp. Despre poză vs. fotografie mai discutam, am și eu o grămadă de cadre expuse corect pe care nu le-aș numi fotografii 🙂

„Aceasta modifică în totalitate, sau poate modifica în totalitate, aspectul unei fotografii”. Modifică sau poate ? În ce constă modificarea ?

„Expunerea, sau mai bine zis compensarea acesteia se poate modifica extrem de ușor”. Sau mai bine zis timpul de expunere, după cum am stabilit. Chestia cu „compensarea” e altceva 🙂

„… în caz că fotografiezi subiecte care’s foarte luminate, sau nu’s prea luminate trebuie sa urmărești o liniuță gradată care vă apare pe ecran, care se numește exponometru. Aceasta ca să ai o expunere corectă trebuie să fie pe zero deci tre’ să și urcați sau să coborâți cu expunerea în funcție de cum este subiectul luminat.” NO SHIT! Atenție cu expunerea pe scări!

„… în caz că fotografia o să fie supraexpusă, atunci culorile o să fie suprasaturate și fotografia mult mai luminată”. Se observă suprasaturarea din imaginea „supraexpusă”.

„Tehnic vorbind” ? 😀

„Balansul la alb ține de culoarea albă”. Logic nu ?

E interesant ca s-a așezat în cadru după regula treimilor. Sau vroia să demonstreze că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate ?

Îmi cer scuze dacă am deranjat pe cineva, inclusiv autorului, însă când te apuci de dat lecții ar fi bine să știi ce spui. Îmi pare rău dar de data asta chiar nu m-am putut abține 😀

LE: Puteam să jur că îi spune apertura la diafragma! Episodul 1 mi-a spulberat orice dubiu! 🙂

Blogroll

13 aprilie 2013

Am făcut puțină curățenie prin link-uri. Nu de alta, dar se întinsese prea mult pagina și nu era cazul. 🙂

Mulțumesc celor care mă au în blogroll!

Am fost la defilarea de 1 Decembrie anul trecut, am reuşit să o văd şi anul ăsta. Probabil in 2013 o să cault alt loc sau altceva de fotografiat la defilare, să nu primesc observaţii că seamăna prea mult pozele de la un an la altul… 🙂 Pentru cine merge la fotografiat sau vrea neapărat un loc cât mai în faţă ar fi bine să ajungă acolo cât mai devreme, cam cum era la butelii înainte de de ’89. Nu de alta, dar să nu ajungă să tragă ca mine azi – de deasupra capului cu 7D + 70-200. O plăcere! 😀

[nggallery id=32 align=middle]

Am mai văzut imagini de la defilare la Marcella si la Piticu, o să mai adaug şi alte link-uri pe măsură ce văd şi la alţii.

 

Camerele bridge

2 august 2012

Spune Zoso într-un articol despre camerele compacte cum că, respectiv, camerele bridge sunt moarte de mult. Ca mândru posesor de Fuji HS20 EXR, un mai vechi Canon SX10is şi fost posesor de Fuji S6500fd o să încerc să lămuresc puţin situaţia. Ca menţiune, camera mea „principală” e un Canon 7D, mai am un 1000D şi câteva obiective bune (care acoperă 8-400mm), cred ca pot face o apreciere destul de relevantă referitor la cele două clase.

Camerele bridge au apărut ca şi clasă de legătură între compacte şi DSLR, un fel de „struţo-cămilă” care putea oferi un obiectiv cu performanţe ceva mai bune (calitate, luminozitate,”zoom”) şi ceva mai mult control asupra funcţiilor camerei. Mai mari decât compactele, aveau loc şi de un senzor puţin mai mare deci ofereau şi un plus de calitate – asta generalizând, discuţia pe diferite modele este irelevantă.

Acum … de ce aş cumpăra o cameră bridge ?

1. „Zoom”. Probabil avantajul principal în faţa camerelor fără obiectiv interschimbabil este capacitatea de „apropiere” a camerelor bridge. Da, orice obiectiv care oferă asta are ceva probleme la capetele wide – tele, dar pentru o cameră de vacanţă este ok. Cam asta ar fi diferenţa între wide şi tele pe Fuji HS 20 EXR:

[nggallery id=24 float=center]

 2. Preţul. Cei care spun „mai pun 2-300 şi iau DSLR” încă nu ştiu ce spun. La fel pentru orice alt tip de camera cu obiectiv interschimbabil (mirrorless, SLT), asta pentru că în mod sigur vei simţi nevoia unui alt obiectiv în care vei băga alţi bani, ulterior vrei o geantă mai mare că nu mai încap toate şi tot aşa. Dacă stăm să studiem imaginea la nivel de pixel se observă o diferenţa de calitate direct proporţională cu preţul, dar pentru poze de vacanţă nu cred că se justifică investiţia în altceva…

3. Comoditatea. Nu am cum să car toată ziua după mine 7D’ul şi 2-3 obiective, în schimb un bridge nu mă încurcă. Pentru „pozat” diverse este destul, în plus oferă şi posibilitatea de a trage raw.

Astea sunt principalele avantaje. Da, la nivel de 1:1 nu se compară cu un DSLR (pentru stock sau fotografie comerciala nu este ok), focusul este mult mai lent decât al unui DSLR (pentru fotografie sportivă nu e ok), în lumină slabă nu este ok (nu mai puţin ok decât camerele apropiate ca preţ) dar pentru fotografii de vacanţă sau pentru a învăţa este varianta cea mai ieftină – acoperă o plajă focală largă, funcţii manual – semi-automat, posibilitatea de a trage raw. Totul e să ştii pentru ce vrei să îţi iei camera respectivă.

Cam aşa trage Fuji HS20EXR, o cameră scoasă din fabricaţie datorită mai noului HS30EXR:

[nggallery id=25 float=center]

Referitor la ieftinirea viitoare a claselor performante, eu nu aş fi prea sigur că se va întampla. Tehnologia evoluează, dar dacă e să luam ca exemplu Nikon – camera DSLR entry level din gama lor a for lansată cu un preţ mai mare ca până acum, sticla pentru obiective e scumpă, deci bridge-ul va mai supravieţui ceva timp. Nu cred că putem spune acelaşi lucru despre compactele ieftine, ce vor fi înlocuite uşor de telefoane şi tablete…

[singlepic id=758 w=448 h=336 float=left] Păi … dacă încerci să faci fotografii cum e asta din stânga şi nu vrei să te chinui cu camera aşezată pe rucsac, pietre sau alte chestii pe care poţi pune camera ar fi indicat să ai şi un trepied. Sau poate vrei să te apuci de fotografia de noapte şi diverse experimente, cum ar fi light-painting. Ar mai fi, dar nu e cazul să le înşir pe toate. E clar că un trepied e bun la casa fotografului, cat o fi el de amator. De aici pare simplu, ai văzut câteva modele şi la ultima vizită la supermarket, deci tot ce mai ai de făcut e sa îl cumperi…

Eu am doar câteva obiecţii, din experienţa proprie:

  • normal că pentru primul DSLR am început să caut un trepied serios. Unul dintre primele criterii la care eram atent era să fie destul de înalt, să nu mă aplec foarte mult de la 2 metri ai mei. Aşa am ajuns să iau un Giottos VT809 – pâna pe la vro’ 170 cm desfăcut, ţine vreo 3 kg, o minune. Mai nasol a fost când am vrut să îl car prima dată pe munte, că are „doar” 70 cm strâns, deci dacă nu vrei să îl ţii doar în casă cauta unul care are cam 50 cm strâns şi e mai uşor.
  • am avut şi din supermarket vreo două. De jucat şi testat diverse merg, dar cam atât. Nu recomand, totuşi dacă vă hotărâţi la aşa ceva: atenţie să fie destul de solid pentru camera deţinută, atenţie la sistemul de prindere al camerei – să aibă talpă detaşabilă, nu prindere direct pe trepied, iar sistemul de prindere-încuiere al tălpii să pară cât de cât sigur. La fel si pentru capul mobil.
  • o alta achiziţie a fost un monopied Giottos MM9780 + cap pe bilă Manfrotto 484RC2, versiunea mai veche a lui Manfrotto 494RC2. Pentru ture scurte pe munte sau alte situaţii în care nu merită cărat trepiedul este ok.
  • trepied Giottos + cap Manfrotto pe monopied însemna că trebuia să schimb talpa pentru fiecare caz, aşa că am preferat să iau şi un adaptor cu plăcuţă Manfrotto 323 pe care să o prind de plăcuţa trepiedului… Ar fi indicat să ai aceeaşi prindere pe monopied/trepied.
  • înainte de tura de anul ăsta în Valea lui Stan am cedat – am plecat la f64 să văd un Vanguard Nivelo 204BK. Părea exact ce căutam pentru munte: uşor şi nu foarte înalt, cât de cât robust. Până la urmă am preferat să dau 100 RON în plus pe un SLIK Sprint Pro EZ, un trepied ceva mai înalt, mult mai solid (…şi mai greu), care are în plus şi un cap mult mai fluid. Da, aş fi vrut un Manfrotto, dar în acelaşi buget sau cât de cât apropiat nu am găsit ce căutam…

Zilele trecute am găsit o promoţie Manfrotto la photosetup, promoţie care este exact ce aş fi cumpărat eu. Pentru mine e cam târziu pentru că nu are rost să vând acum SLIK-ul, dar pentru cine caută un trepied bun cred că ar fi de luat în considerare:

– două variante de kit în ofertă: cu cap 3-way sau cu cap tip bilă (cel de care spuneam că îl folosesc pe monopied). Pentru cine vrea un cap „rapid” sau se gândeşte să ia şi un monopied ar fi ok cel cu cap tip bilă (nu mai cumpără un cap suplimentar).
– reducere 24 %, pretul este sub 500 RON.
– garanţie 2 ani + încă 8 ani la înregistrarea produsului pe site-ul Manfrotto.
– greutate suportată – până la 4 Kg.

[singlepic id=760 w=320 h=240 float=left][singlepic id=759 w=320 h=240 float=right]

Oferta este valabilă până la 31 mai, deci nu sta pe gânduri dacă vrei un Manfrotto.